Școala Gimnazială ,,Nicolae Bălcescu” participă alături de alte 11 școli, licee și universități din Europa la definirea sistemului de competențe necesare educației pentru sustenabilitate.
Vineri, 14 octombrie 2022, a avut loc prima sesiune de lucru a grupului SCT (Sustainable Competence Team). Grupul este format din elevii clasei a VI-a B și lucrează în cadrul proiectului European ECF4CLIM (A European Competence Framework for A Low Carbon Economy and Sustainability Through Education). În cadrul primei sesiuni, elevii au discutat despre sustenabilitate la nivelul școlii, a familiei și a comunității locale, precum și despre modul în care pot fi obținute cunoștințele și competențele pentru construcția unei societăți sustenabile. Într-o întâlnire separată, echipa proiectului a discutat despre sustenabilitate, proiecte actuale și de viitor, cu un grup de cadre didactice ale școlii. Următoarea sesiune de lucru a grupului SCT va avea loc în luna decembrie a acestui an. Între cele două întâlniri, elevii vor completa jurnale în care vor consemna observațiile lor despre comportamentul elevilor și al personalului atât în școala, cât și în societate, în legătură cu sustenabilitatea.
PROIECTUL ,, ECF4CLIM – A EUROPEAN COMPETENCE FRAMEWORK FOR A LOW CARBON ECONOMY AND SUSTAINABILITY THROUGH EDUCATION”